Trupa de teatru Deltantract a participat sâmbătă, 16 aprilie 2016, la festivalul de teatru „De-a Râsu’Plânsu’ ” cu un fragment din piesa „Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian.

Juriul, coordonat de actorul Dan Tudor (TNB), a răsplătit efortul actorilor cu un premiu pentru cel mai bun spectacol.

Mulţumim interpreţilor Cristina Bordean, Valentin Ifteni, Miruna Icleanu şi Victor Popescu.

Rămânem fideli convigerii noastre că : „atâta timp cât ne vom putea costuma şi vom putea juca, suntem salvaţi.” (Mircea Eliade)

Născută şi crescută într-o lume închisă, lipsită nu numai de libertate, dar şi de culoare sau de frumuseţe, am descoperit că teatrul înseamnă libertate, o posibilitate de evadare din cotidian, dar mai ales o posibilitate de a exprima adevăruri într-o lume a minciunii şi mistificării.

Am început să fac teatru cu elevii acum 25 de ani, din obligaţie; trebuia să realizez un montaj literar patriotic pentru festivalul Cantarea României (cât rău a făcut se vede acum, când nu mai există graniţe între artişti şi veleitari). Educată în spiritul valorii, nu am dorit să mă înjosesc cu pseudocreaţii şi am încropit un poem dramatic căruia i se puteau găsi, la nevoie, şi “valori” patriotice. De la acea experienţă m-am contaminat definitiv de morbul teatrului. Sigur că mergeam de mulţi ani la spectacole susţinute de marii actori ai scenei româneşti (pe care noi îi vedeam ca pe nişte zei ai artei…şi nu glumesc!), dar atunci am trăit emoţia din partea cealaltă, dinspre scenă spre spectator. Miracolul cel mare era spectacolul , dar era precedat de ritualul repetiţiilor care transforma nişte elevi obişnuiţi în artişti capabili să transmită emoţii pe care nu le-au trăit niciodată în realitate. Cred că acesta-i motivul pentru care am continuat această activitate, indiferent de cât de buni sau de slabi erau actorii mei. La început important e dorinţa, dacă este dublată de voinţă, se pot produce adevărate miracole. Abia acum îmi dau seama că le ceream prea mult adesea acestor tineri, dar nu regret şi cred că nici ei.

Am spus ca fac teatru cu elevi şi nu pentru elevi. E foarte importantă această prepoziţie pentru că ea marchează o diferenţă de concepţie: cea dintre artă şi se poate şi aşa. Şi cred că asta e o lecţie de reţinut: ei sunt amatori de teatru, adică iubitori, însufleţiţi de emoţia unică a spectacolului.

Orice profesie se şi fură puţin şi am avut de învăţat de la profesori importanţi – unii în realitate, alţii doar în cărţi. Mi-am dat curând seama că nu poţi lua un copil din bancă, dându-i un text, şi să-l urci pe scenă ca să joace. E nevoie de pregătire, e nevoie de antrenament. Sunt antrenamente lungi, obositoare, care implică fiecare componentă a jocului actoricesc –respiraţie, dicţie, coordonare, concentrare, improvizaţie, expresivitate corporală etc. Cei dinafară ne privesc cu reticenţă sau ne acuză de neseriozitate… Dar eu mă încăpăţânez să continuu pentru că văd dedicaţia membrilor trupei. Şi, dacă mă uit înapoi, văd că toţi cei care au făcut teatru cu mine au cariere de success, chiar dacă nu neapărat în acest domeniu…pentru că valorile pe care mi-am propus să le cultiv sunt utile pentru orice om: modalitate neconvenţională de apropiere de textul literar, controlul emoţiilor, expresivitate, creativitate, spirit de echipă, adaptabilitate. La preselecţii vin adesea foarte mulţi elevi, dar, în timp, rămân doar cei care pot respecta regula celor trei D: disciplină, determinare, devotament. Talentul e o condiţie, dar nu e suficient. Cei care vor succesul facil, aplauzele gloatei inculte nu intră în profilul actorilor din trupa noastră. O altă lecţie de reţinut este că nu există roluri mici, doar actori proşti – aceasta ne ajută să nu vânăm cu orice preţ rolurile principale, din câteva apariţii şi două-trei replici se poate da o altă întorsătură unui spectacol.

Trebuie să precizez că este foarte greu să îndeplineşti toate funcţiile angrenate în realizarea unui spectacol: de la regizor, până la scenograf, costumier, sunetist,specialist în lumini…Nu mai vorbesc de faptul că trebuie să faci din nimic decoruri şi costume…noroc că se poate merge şi pe decoruri minimaliste. Succesul unei reprezentaţii presupune efortul comun al celor de pe scenă şi al celor din spatele scenei. În ultimii ani, am avut şansa de a avea alături doi asistenţi excepţionali – Mircea Voicu şi Alex Petrescu – iar ei au format câţiva tineri care par să lucreze cu tot atâta pasiune şi competenţă.

Sigur că premiile sunt importante, dar ceea ce mă motivează este momentul acela special în care, într-o repetiţie încetezi să mai vezi în faţa ta pe elevul X şi vezi doar personajul; atunci îţi dai seama că ai reuşit să construieşti un personaj…e aproape miraculos! Şi desigur mai sunt şi momentele de la reprezentaţii când simţi o clipă că toţi spectatorii trăiesc aceeaşi emoţie, ca şi cum le-ai strânge sufletele în braţe, ca să le eliberezi apoi mai bogate.

Dacă îi veţi întreba pe membrii trupei DeltaAntract ce înseamnă teatrul pentru ei, îţi vor da acelaşi răspuns: un mod de viaţă.

Prof. Luminiţa Cocoş

Într-o societate dominată de superficialitate, dușmănie și multă prefăcătorie, teatrul a devenit o zonă liberă, în care spiritul nostru, în căutare de identitate, încearcă să se regăsească.

Trupa ,,Deltantract” este scăparea sufletului nostru, captiv în frunzișul des, în care, pretutindeni ne înțepăm în spinii ascuțiți ai societății. Ea conține cheia evadării, care deschide porțile ,,lumii bune”. Aici găsim identitatea, culoarea, curajul…

Am avut norocul de a cunoaște, de a găsi personalitatea, care, se pare că începe să fie curațată de mizeria ce o înconjoară.

Am început timid acest proiect, căruia, de-a lungul acestui an, i-am creat doar conturul, dar vom continua pictura…

Sub valurile trecutului, ale uitării și nepăsării, rupt și prăfuit, am gasit certificatul de naştere al Trupei ,,Deltantract”. Însuflețită de professor Luminiţa Cocoș sau, cum o alintăm noi, ,,Teach”, aceasta se pare că începe să se remodeleze și la care vom munci până se va face cunoscută în totalitate. Mulțumim că ne faceți fericiți!

Andrei Toderaș