ECDL

Începând cu luna martie 2010, Colegiul Naţional „Unirea” Braşov este centru acreditat ECDL. 255 de elevi au intrat deja in posesia permisului ECDL, o parte dintre aceştia venind din alte licee braşovene pentru pregătire şi testare de care s-a ocupat şi se ocupă şi-n prezent cu dăruire şi competenţă doamna profesoară Laura HOMEGHI.

Permisul european de conducere a computerului (ECDL – European Computer Driving Licence) este cel mai răspândit program de certificare a competenţelor digitale recunoscut la nivel internaţional în peste 148 de ţări.

Anexa 3 la O.M.E.C.I. nr. 5794 / 29.10.2009 prevede la Art. 2 că: “Se recunosc şi se echivalează cu proba de evaluare a competenţelor digitale – proba D) din cadrul examenului de bacalaureat, rezultatele obţinute la examenele ECDL, finalizate cu certificatul  ECDL Start sau cu certificatul ECDL Complet.”:

ECDL ROMANIA si Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării au colaborat cu succes la dezvoltarea a încă unui proiect prin care toate cadrele didactice care deţin sau care vor deţine certificatul ECDL vor putea beneficia de credite profesionale transferabile.

Începând cu anul 2008, toate cadrele didactice care au obţinut Permisul European de Conducere a Calculatorului sau sunt pe cale să îl obţină, vor beneficia de acesta după cum urmează:

  • Pentru deţinerea certificatului ECDL Complet – 25 credite profesionale transferabile
  • Pentru deţinerea certificatului ECDL Start – 20 credite profesionale transferabile

Permisul ECDL obţinut este valabil pe o perioadă nedeterminată.

Aşteptăm înscrierea elevilor din toate şcolile braşovene pentru a fi pregătiţi să obţină permisul ECDL.