ANUL ŞCOLAR 2010 – 2011
Capitolul I: DISPOZIŢII GENERALE
Art. 1. Prezentul regulament este întocmit în conformitate cu prevederile Constituţiei României, Legii învăţământului şi Ordinului de aprobare a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar de Stat, aprobat de M.E.C.T. 4925/8.09.2005, a Contractului Colectiv de muncă.
Art. 2. Acest regulament se aplică în incinta liceului şi în spaţiile anexe (curte, alei de acces), pentru elevi, cadre didactice, părinţi (tutore), personal didactic auxiliar, personal nedidactic.
Art. 3. Regulamentul Intern oferă cadru organizatoric, potrivit Constituţiei şi Legii învăţământului, de exercitare a dreptului la educaţie indiferent de sex, rasă, naţionalitate, apartenenţă politică sau religioasă etc.
Art. 4. În cadrul liceului sunt interzise crearea şi funcţionarea oricăror formaţiuni politice, desfăşurarea activităţilor de organizare şi propagandă politică sau a celor de prozelitism religios, orice formă de activitate care încalcă normele generale de moralitate, primejduind sănătatea fizică sau psihică a elevilor.
Capitolul II: ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII ŞCOLARE
Art. 5. Anul şcolar începe la 1 septembrie 2010 şi se încheie la 31 august 2011. Cursurile se desfăşoară astfel:
-semestrul I:13 sept.2010-
Art. 6. Activitatea şcolară este organizată la cursuri de zi, clasele se constituie în funcţie de oferta educaţională, de limbile moderne care se studiază si de opţiunile elevilor
Art. 7. Activitatea şcolară începe în fiecare zi (luni – vineri) după cum urmează:
• cls V-VIII si cls. IX –XII de la 8:00 la 15:00 in functie de nr. de ore din ziua respectivă.
• Durata orei de curs este de 50 minute iar pauza este de 10 minute. După a treia oră de curs pauza este de 20 minute.
Capitolul III: CONDUCEREA LICEULUI
Art. 8. Numirea cadrelor de conducere (Director, Director Adjunct) din unităţile şcolare se face conform Legii Învăţământului şi a Statutului Personalului Didactic:
a. Directorul liceului este direct subordonat ISMB, având responsabilităţi conform fişei postului.
b. Directorul elaborează fişa postului Directorului Adjunct care îi este direct subordonat.
c. Directorul este preşedintele Consiliului de Administraţie şi al Consiliului Profesoral.
d. Directorul reprezintă juridic liceul în relaţiile cu alţi parteneri.
Capitolul IV: CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE
Art. 9. Consiliul de Administraţie este format potrivit legii (art. 33) din7-11 membri, între care: directorul unităţii de învăţământ (preşedintele Consiliului de Administraţie), director adjunct, contabilul şef al centrului bugetar, 3 cadre didactice alese de Consiliul Profesoral, 2 reprezentanţi ai părinţilor, 1 reprezentant al Consiliului Local, 1 reprezentant al Primăriei si 1 reprezentant al elevilor. Personalul didactic din componenţa Consiliului de Administraţie este ales de Consiliul Profesoral la propunerea directorului sau a celorlalţi membri ai acestuia, dintre cadrele didactice care au calităţi manageriale şi performanţe profesionale deosebite.
Atribuţiile Consiliului de Administraţie sunt specificate în Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar de Stat, aprobat de M.E.C.T. 925/8.09.2005.
Capitolul V: CONSILIUL PROFESORAL
Art. 10. Consiliul Profesoral este format din cadrele didactice din liceu, iar Directorul este preşedintele acestuia. Şedinţa Consiliului Profesoral poate fi prezidată de Directorul Adjunct. La şedinţele sale pot participa ca invitaţi reprezentanţi ai părinţilor, asociaţiilor elevilor, autorităţii locale, partenerilor sociali.
Art. 11. Consiliul Profesoral se întruneşte la începutul şi la sfârşitul fiecărui semestru. De asemenea, acesta se întruneşte în următoarele situaţii: când directorul consideră necesar, la solicitarea a două treimi din membrii Consiliului Elevilor, a jumătate plus unu din membrii Consiliului Reprezentativ al părinţilor sau la solicitarea a două treimi din membrii Consiliului de Administraţie.
Capitolul VI: CONSILIUL CLASEI
Art. 12. Consiliul Clasei este constituit din totalitatea personalului didactic care predă la clasa respectivă, din cel puţin un părinte delegat al comitetului de părinţi al clasei şi, pentru toate clasele, din liderul elevilor clasei respective.
Preşedintele consiliului clasei este dirigintele.
Art. 13. Consiliul clasei propune:
a. notele la purtare pentru toţi elevii clasei;
b. recompense pentru elevii cu rezultate deosebite ;
c. sancţiunile conform prevederilor R.O.F.U.I.P. si prezentului Regulament Intern;
d. măsuri recuperatorii pentru elevii cu un ritm mai lent de învăţare, precum şi activităţi suplimentare pentru elevii cu performanţe deosebite.
Art. 14. Consiliul clasei evaluează progresul şcolar al elevilor şi formulează aprecieri sintetice cu privire la comportamentul fiecărui elev, informând, în scris, părinţii.
Capitolul VII: CONSILIUL ELEVILOR
Art. 15. La nivelul liceului se constituie Consiliul elevilor, format din liderii elevilor de la fiecare clasă.
Art. 16. Consiliul elevilor funcţionează pe baza unui regulament propriu (parte a Regulamentului Intern) şi îşi desemnează reprezentantul în Consiliul de administraţie.
Art. 17. Consiliul elevilor poate propune conducerii măsuri pentru rezolvarea doleanţelor elevilor pe care îi reprezintă.
Organizarea şi funcţionarea Consiliului Elevilor se regăsesc în Anexa 1.
Capitolul VIII: MĂSURI PENTRU SIGURANŢA CIVILĂ A UNITĂŢII ŞCOLARE
Art. 18.NORME DE PROTECŢIA MUNCII PENTRU ELEVI
Elevii Colegiului Naţional „ Unirea” sunt obligaţi să respecte următoarele norme:
1. Să se conformeze tuturor prevederilor regulamentului şcolar;
2. Să respecte toate recomandările şi indicaţiile profesorilor şi personalului angajat al şcolii;
3. Să respecte regulile în deplasările individuale spre şcoală şi de la şcoală, precum şi în timpul vizitelor organizate de şcoală;
4. In cazul deplasării lor cu autobuzul sau alte mijloace de deplasare în comun se interzice urcarea / coborârea în mers, staţionarea pe scări sau sprijinirea de uşi în timpul mersului;
5. În timpul pauzelor se interzice părăsirea perimetrului şcolii;
6. se interzice escaladarea ferestrelor şi a balustradelor scărilor, balcoanelor şi gardurile;
7. Se interzice intrarea în zona şantierului şi folosirea materialelor de construcţii în diferite jocuri;
8. Pe timpul iernii se vor evita jocurile cu bulgări de zăpadă;
9. Se interzice joaca cu focul ( chibrituri, brichete, petarde, artificii)
10. Se interzice fumatul în WC-urile şcolii pentru că se pot produce explozii ale gazelor rezultate din descompuneri;
11. Elevii nu au voie să introducă în incinta şcolii: materiale inflamabile, sprayuri paralizante, substanţe halucinogene, droguri;
12. Li se interzice elevilor utilizarea armelor şi obiectelor contondente în incinta şcolii;
13. se interzic toate jocurile de noroc;
14. Elevii nu au voie să utilizeze fără aviz prizele electrice din sălile de clasă;
15. Elevii trebuie să respecte întocmai normele de protecţia muncii prelucrate la laboratoarele de fizică, chimie, biologie sau sala si terenul de sport;
16. Li se interzice elevilor accesul la centrala termică sau tablourile electrice;
17. Se interzice alergarea pe holuri sau în sălile de clasă;
18. Este interzisă aşezarea pe calorifere cât şi sprijinirea de acestea;
19. Este interzis jocul cu mingea în zona trecerii dintre corpurile A şi B;
20. Este interzis jocul de forţă skanderberg şi lupte;
Încălcarea acestor reguli atrage după sine aplicarea sancţiunilor prevăzute de regulament.
Art. 19.NORME DE PROTECŢIA MUNCII PENTRU EDUCAŢIE FIZICĂ
1. La fiecare început de an şcolar elevii au obligaţia să-şi controleze starea de sănătate şi să comunice profesorului dacă sunt apţi să participe la lecţii. Pe parcursul lecţiilor aceştia vor anunţa dacă nu pot depune anumite eforturi fizice, motivând acest lucru.
2. Elevii inapţi din punct de vedere medical au obligaţia să prezinte profesorului certificatul medical care specifică boala şi perioada pentru care a fost eliberat. Toţi aceşti elevi în timpul lecţiilor au obligaţia să asiste şi să îndeplinească sarcinile organizatorice date de profesori.
3. Elevii au obligaţia de a se prezenta la lecţiile de educaţie fizică numai în echipament sportiv adecvat stării atmosferice în care se desfăşoară activitatea.
4. Pe timpul desfăşurării activităţii practice, elevii nu au voie să poarte ceasuri, brăţări, lănţişoare, inele etc.
5. Elevii nu au voie să intre în sala de sport şi să desfăşoare activităţi de educaţie fizică decât în prezenţa profesorului.
6. În timpul procesului de exersare, elevii au obligaţia să anunţe profesorul despre unele defecţiuni ale aparatelor şi instalaţiilor sportive la care lucrează şi să întrerupă activitatea până la remedierea acestora.
7. Activităţile sportive în aer liber se vor desfăşura numai pe terenuri special amenajate pentru această activitate, în condiţii igienico-sanitare cât mai bune.
8. Se interzice desfăşurarea activităţii sportive pe terenuri alunecoase.
9. Pentru exersarea săriturilor la aparate şi elementelor de gimnastică acrobatică la sol, elevii vor folosi în mod obligatoriu saltele de gimnastică.
10. Săriturile la atletism se vor efectua numai dacă în groapa respectivă se găseşte o cantitate corespunzătoare de nisip, nivelat şi săpat.
11. Exersarea aruncărilor ( mingea de oină sau greutate) se efectuează numai sub directa supraveghere a profesorului, asigurându-se spaţii de protecţie corespunzătoare.
12. Se interzice folosirea exerciţiilor de prindere şi aruncare cu mingea la lecţiile desfăşurate pe coridoare sau în spaţii unde ferestrele şi instalaţiile de iluminat nu au plase sau grilaje de protecţie.
13. Manevrarea aparatelor şi a saltelelor de gimnastică se face în perfectă ordine şi sub directa supraveghere a profesorului.
14. Se interzice atârnarea de porţile de handbal, panourile şi stâlpii de baschet cât şi escaladarea gardului protector de lângă terenurile de sport.
15. Se interzice accesul elevilor la instalaţiile electrice sau la alte instalaţii care nu sunt necesare activităţii pe care o desfăşoară şi nu au încuviinţarea profesorului pentru acest lucru.
16. La concursurile organizate în afara şcolii elevii vor merge numai însoţiţi de profesor, vor respecta regulile de circulaţie şi vor utiliza corect mijloacele de transport.
17. În timpul desfăşurării întrecerilor au obligaţia să respecte cu stricteţe prevederile regulamentare, evitând orice tendinţă de brutalitate, respectând atât partenerii de întrecere, cât şi corpul de arbitri.
18. Pe parcursul întrecerilor şi imediat după încheierea lor, elevii nu vor face abuz de băuturi răcoritoare şi vor respecta regulile de igienă prevăzute pentru asemenea activităţi.
19. După încheierea concursurilor participanţii se vor deplasa către casă cât mai repede posibil evitând orice discuţii sau alte acţiuni legate de modul în care s-au desfăşurat întrecerile şi rezultatele acestora.
Capitolul IX: ELEVII
În activitatea lor şcolară şi extraşcolară, elevii vor respecta în mod obligatoriu următoarele legi:
-Legea nr. 84 /1995 republicată
-Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar ( R.O.F.U.I.P.)
-Regulamentul de ordine interioară
-toate legile statului român
Pentru elevi, Regulamentul de ordine interioară cere respectarea următoarelor prevederi:
Art. 20. Elevii vor respecta orarul stabilit la nivelul instituţiei pentru cursurile obligatorii si opţionale stabilite sau alese.
Art. 21. Elevii vor îndeplini sarcinile de lucru, scris sau oral, stabilite de profesori.
Art. 22. Elevii se vor supune modalităţilor de evaluare stabilite. Evaluarea nu poate fi contestata, deoarece ea cade în răspunderea pedagogică a profesorului şi se bazeaza pe competenţa sa în materia pe care o predă.
Art. 23. Elevii vor participa la activităţile de informare organizate pentru ei şi la proiectele şcolii.
Art. 24. Punctualitatea este o manifestare a corectitudinii faţă de profesor şi faţă de colegii de clasă. Intârzierile dăuneaza vieţii şcolare a elevilor şi perturbă orele de curs. De aceea ele trebuie sa fie foarte rare şi pe motive bine întemeiate.
Daca întârzierea este mai mare de 10 minute şi se produce la prima ora, elevul va ramâne în faţa uşii şi va aduce o explicaţie scrisă de la părinţi. Daca întârzierea este mai mică de 10 minute elevul va intra in clasă, iar profesorul va nota intârzierea.
Intârzierile nu sunt tolerate dupa prima ora de curs.Toate întârzierile vor fi contabilizate şi repetarea lor va fi sancţionată prin scăderea notei la purtare. Elevii nu au voie sa staţioneze pe coridor în timpul orelor de curs.
Art. 25. Elevii trebuie sa manifeste toleranta faţă de colegi, de convingerile lor şi să respecte mediul şcolar.
Art. 20. Elevii vor purta uniforma liceului în timpul în care se află în incinta liceului – de la intrare până la plecare, precum şi ecusonul. Legitimarea se va face prin verificarea carnetului de note.
Art. 21. Uniforma se compune : pentru băieţi, din sacou bleumarin, cămaşă albă, gri sau bleu, pantaloni negri, gri sau blugi clasici
- pentru fete, din sacou bleumarin, fustă neagră sau gri de lungime decentă, sau blugi clasici, cămaşă albă, gri sau bleu;
Art. 22. Se interzice lăsarea uniformei în şcoală;
Art. 23. La intrarea în şcoală elevul va prezenta carnetul de elev daca va fi solicitat. Elevul nu va scrie nimic în carnet. Intrarea în şcoală se va face în intervalul orar 7:30 – 8:00, după care poarta se va închide;
Art.24. Ţinuta elevilor va fi îngrijită şi decentă. Se interzice accesul în şcoală elevilor:
-cu părul vopsit;
-băieţi cu părul netuns sau cu barbă
-fetelor machiate
-cu podoabe stridente sau cu piercing-uri
Nerespectarea repetată a acestor articole va atrage sancţionarea elevilor conform ROFUIP, art.118,119,120,121,122 şi 123, în funcţie de gravitatea situaţiei.
Art. 25. Pentru elevii scutiţi medical părinţii vor anunţa imediat profesorul diriginte despre situaţia intervenită, precum şi perioada cât va lipsi elevul. Nu va fi primită o a doua scutire medicală până nu va fi predată prima în termenul prevăzut de R.O.F.U.I.P ( 7 zile). Predarea scutirilor medicale pentru elevii minori se va face de către părinţi.
Art. 26. Utilizarea telefoanelor mobile şi a aparatelor de ascultare va duce la confiscarea acestora şi păstrarea lor până la recuperarea de către părinţi.
Art. 27. Este interzisă fotografierea, filmarea sau orice altă formă de înregistrare a profesorului sau a lecţiei şi difuzarea acestor materiale.
Art.28. Daunele aduse bazei materiale vor fi suportate de către elevii care le-au produs şi, dacă nu se cunosc autorii, de către întreaga clasă sau elevii claselor din zona respectivă;
Art.29. Este interzis elevilor să fie vizitaţi în timpul programului şcolar. Nerespectarea acestei prevederi conduce la aplicarea sancţiunilor din ROFUIP.
Art. 30. Toţi elevii trebuie să-şi îndeplinească întocmai sarcinile care le revin ca elevi de serviciu pe clasă sau pe şcoală.
Art.31. Elevilor care sunt depistaţi că fumează în incinta şcolii sau în zona exterioară a şcolii li se vor aplica sancţiunile din ROFUIP.
Art. 32.Consumul de băuturi alcoolice sau droguri va fi sancţionat cu exmatricularea din şcoală.
Art.33. Elevii sunt obligaţi să respecte normele de protecţia muncii, protecţie civilă şi P.S.I.
Art. 34. Este interzis elevilor să staţioneze în perimetrul exterior şcolii.
Art. 35. Elevii vor respecta programul şi regulamentul de funcţionare al serviciului secretariat şi bibliotecilor;
Art. 36. Comportamentul necivilizat faţă de personalul şcolii va conduce la aplicarea sanctiunilor din ROFUIP.
Art.37. Este interzis accesul elevilor în biblioteci şi laboratoare (de informatică, fizică, chimie, biologie) cu alimente, băuturi şi gumă de mestecat.
Art. 38. Pe perioada cât sunt în şcoală, elevii se supun autorităţii directorilor, personalului didactic şi nedidactic.
Art.39. Nicio iniţiativă de activităţi şcolare individuale sau colective nu va avea loc fără aprobarea directorilor.
Art. 40. Prin activitatea şi comportamentul lor în şcoală şi în societate, elevii contribuie la formarea unei imagini favorabile a şcolii. Elevii care prin activitatea lor aduc atingere imaginii liceului vor fi sancţionaţi conform R.O.I.F.U.I.P. şi R.O.I.
Art. 41. Elevii cu rezultate şcolare deosebite la învăţătură şi disciplină, concursuri şcolare şi activităţi extraşcolare vor fi popularizaţi, evidenţiaţi şi premiaţi.
Art. 42. Elevii vor fi susţinuţi în activităţile de creaţie personală sau în cadrul unor proiecte, de către şcoală şi comitetul de părinţi.
Art. 43. Elevii sunt obligati să facă de serviciu pe şcoală. Atribuţiile elevilor de serviciu se găsesc în Anexa 2.
Capitolul X: PĂRINŢII
Art. 44. Comitetul de părinţi are următoarele atribuţii :
a. sprijină conducerea liceului şi dirigintele în întreţinerea, dezvoltarea şi modernizarea bazei materiale a clasei şi a unităţii de învăţământ ;
b. ajută liceul şi diriginţii în activitatea de consiliere şi orientare socioprofesională sau de integrare socială a absolvenţilor ;
c. sprijină dirigintele în organizarea şi desfăşurarea unor activităţi extraşcolare;
d. are iniţiative şi se implică în îmbunătăţirea condiţiilor de studiu ale elevilor clasei ;
e. atrage persoane fizice sau juridice care, prin contribuţii financiare sau materiale, susţin programe de modernizare a activităţii educative şi a bazei materiale din clasă şi din şcoală;
f. susţine conducerea liceului în organizarea şi desfăşurarea consultaţiilor cu părinţii pe teme educaţionale ;
g. susţine liceul în organizarea şi desfăşurarea festivităţilor anuale.
Capitolul XI: CADRELE DIDACTICE
Art. 45. Personalul didactic are obligaţia de a studia planurile de învăţământ, programele şi manualele şcolare şi pe baza acestora să întocmească planificările anuale şi semestriale, să asigure parcurgerea programei la clasă cât şi progresul elevilor la disciplina respectivă, astfel încât să fie realizate finalităţile prevăzute de lege pentru învăţământul preuniversitar.
Art. 46. Personalul didactic are obligaţia de a însoţi şi supraveghea elevii la activităţile educative şi extraşcolare organizate de şcoală sau forurile superioare.
Art. 47. Personalul didactic va organiza activităţi extraşcolare care vor avea conţinut ştiinţific, cultural artistic, umanitar, ecologic, moral-civic, turistic, sportiv, creativ şi recreativ.
Art.48. Personalul didactic va avea o ţinută decentă, un limbaj decent şi un comportament etic în relaţiile cu elevii, părinţii şi colegii.
Art.49. Nu este permisă jignirea elevilor sau părinţilor datorită naţionalităţii, religiei, stării sociale familiale sau prezenţei unui handicap.
Art.50. Evaluarea elevilor se va face ritmic, aplicând metode moderne de evaluare, obiectiv, pe baza competenţelor prevăzute de programa şcolară, elevul fiind tratat cu respect, urmărindu-se permanent progresul elevului. Se vor aplica aceleaşi criterii de evaluare pentru toţi elevii.
Art.51. Este interzisă învoirea elevilor sau scoaterea lor de la ore pentru diverse motive, fără acordul directorului.
Art.52. Orarul şcolii, stabilit de comisia care îl întocmeşte, va fi respectat cu stricteţe.
Art.53. Programul de meditaţii şi consultaţii este parte integrată orarului şcolii.
Art.54. Profesorii tineri sau nou-veniţi vor fi sprijiniţi şi consiliaţi de către şefii de catedră şi diriginţi, pentru a se integra în organizaţia şcolii şi pentru a stabili relaţii bune cu elevii, părinţii şi colegii.
Art.55. Profesorii fără grad didactic sau care predau discipline noi vor întocmi schiţe de proiect didactic ale lecţiilor, care vor fi vizate de director.
Art.56. Personalul didactic are obligaţia de a participa la activităţile de formare continuă organizate de către comisiile metodice din şcoală sau I.S.J., minister etc. Trecerea la o nouă categorie de salarizare va fi condiţionată de participarea la formarea continuă.
Art.57.Personalul didactic are datoria de a păstra şi îmbogăţi baza materială a şcolii. Fiecare profesor are datoria de a prezenta în cadrul comisiilor şi catedrelor, în fiecare semestru, materiale didactice proprii, fişe de învăţare, fişe de evaluare şi alte contribuţii proprii la creşterea calităţii procesului instructiv-educativ.
Art.58. Fiecare profesor şi fiecare diriginte va susţine în cursul anului cel puţin o oră deschisă – anunţată din timp – în care va aplica metode moderne.
Art.59. Fiecare profesor are obligaţia de a informa pe părinţii, care solicită, despre situaţia şcolară a elevilor, chiar dacă nu este diriginte sau profesor de serviciu.
Art.60. Nu se fumează în incinta şi curtea şcolii.
Art.61. Cadrele didactice care organizează activităţi extraşcolare pentru elevi au obligaţia să-i instruiască privind respectarea normelor de protecţia muncii şi a conduitei.
Art.62. Respectarea graficului serviciului pe şcoală şi a atribuţiilor ce revin ca profesor de serviciu, sunt obligatorii (atributiile se gasesc in Anexa 3).
Art.63. Este interzis, pentru că nu este deontologic, ca profesorul să discute în timpul orelor cu elevii despre activitatea şi personalitatea altui cadru didactic.
Art.64. Este interzis ca profesorul să vorbească la telefonul mobil în timpul orei de curs.
Art.65. Profesorul este obligat să participe, la solicitarea părinţilor sau a dirigintelui, la întâlnirea cu părinţii, pentru a da informaţii în legătură cu activitatea elevilor la disciplina respectivă.
Art.66. La solicitarea directorilor, profesorii sunt obligaţi să asigure suplinirea profesorilor care lipsesc motivat.
Art.67. Numai profesorii vor trece notele în carnete după fiecare evaluare.
Art.68. Pentru învăţământul obligatoriu, profesorii au obligativitatea ca, în cadrul stabilit de directorul şcolii, să asigure şcolarizarea elevilor scutiţi de frecvenţă.
Art.69.Profesorului de la ora de curs îi revine sarcina de a controla ţinuta elevilor, care trebuie să fie conform ROI.
Art.70. Orice oră sau acţiune în afara şcolii este anunţată directorului conform procedurilor existente.
Art.71. Orice înlocuitor va fi prezentat directorului.
Art.72. Personalul didactic are dreptul de a utiliza întreaga bază materială a şcolii având acces la:
- Laboratorul de informatică
- Sala de lucru de la cancelarie
- Mediatecă
- Centrul american
- Biblioteci, C.D.I. şi laboratoare
- Sala de sport
Art.73. Profesorii vor avea dreptul de a protesta conform Contractului colectiv de muncă şi Statului personalului didactic.
Art.74. Personalul didactic are dreptul de a se perfecţiona în cadrul activităţilor organizate în şcoală de comisii şi catedre sau prin proiecte proprii şcolii şi respectiv alte modalităţi prevăzute de legile în vigoare.
Art.75. Fiecare angajat al şcolii are dreptul de a participa la orice eveniment din viaţa şcolii.
Art.76. Fiecare angajat va fi sprijinit în dezvoltarea sa personală şi profesională.
Art.77. Fiecare cadru didactic, în funcţie de rezultate şi posibilităţi, are dreptul la prime, gradaţie de merit, bilete de odihnă şi tratament, precum şi la evidenţieri în cadrul organizaţiei.
Art.78. Preşedintele clasei se va implica mai mult în armonizarea activităţii factorilor educaţionali.
Art.79. Se va acorda atenţie îmbunătăţirii condiţiilor de muncă.
SECŢIUNEA: DIRIGINŢI
Diriginţii îşi desfăşoară activitatea conform Legii Învăţământului, Statutului Personalului Didactic şi Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (ROFUIP).
Art.80. Dirigintele organizează elevii în cadrul grupului – clasă şi numeşte cu elevii un colectiv de conducere al clasei format din 5 elevi:
- liderul clasei;
- adjunct;
- responsabil cu amenajarea şi buna funcţionare a spaţiului de clasă (serviciul zilnic, curăţenie);
- responsabil cu organizarea activităţilor extracurriculare;
- membru;
Art.81. Dirigintele numeşte, prin consultarea elevilor, colectivul de conducere al clasei dintre elevii cu rezultate bune la învăţătură şi care sunt un model de comportament în orice împrejurare.
Art.82. Dirigintele stabileşte împreună cu elevii regulile de bună funcţionare a clasei şi amenajează împreună cu ei sala de clasă. În fiecare sală de clasă vor fi afişate:
- componenţa colectivului de elevi;
- colectivul de conducere al clasei cu atribuţiile fiecărui membru;
- comitetul de părinţi;
- orarul clasei;
- graficul elevilor de serviciu;
- secţiunea „Elevii” din ROFUIP.
Art.83. Dirigintele îşi exercită calitatea de preşedinte al consiliului profesorilor clasei şi va fi în măsură să rezolve, la termenele fixate, problemele clasei:
- dosarele pentru acordarea burselor în termenele şi conform metodologiei anunţate de secretari;
- va rezolva conflictele clasei prin conlucrarea cu profesorii clasei şi părinţii, conform atribuţiilor ce-i revin din ROFUIP, cu sprijinul consilierului psiholog;
- va cere părinţilor să anunţe scutirile medicale ale elevilor în momentul primirii acestora de la medic; va primi scutirile numai de la părinţi pentru elevii minori şi nu va primi a doua scutire până nu o va primi pe prima; scutirile vor fi controlate săptămânal de directorul adjunct.
Art.84. Dirigintele va stabili o listă cu elevii care au probleme, specificând natura lor şi o va înainta consilierului educativ. Se vor avea în vedere:
- elevii cu părinţii plecaţi în străinătate – evidenţă – numele şi adresa tutorelui;
- elevii cu absenţe motivate şi nemotivate în număr mare;
- elevii care au comis fapte antisociale;
- elevii cu un comportament ostil faţă de şcoală;
- elevii care au probleme emoţionale, comportamentale, de învăţare;
- alte cazuri ( probleme materiale, familiale etc.)
Art.85. Dirigintele va întocmi şi completa documentele şcolare ale clasei conform cerinţelor şi regulamentelor şcolare: catalogul clasei, carnetul de note, caietul dirigintelui, fişa psiho-pedagogică a fiecărui elev, planificările orelor educative şi activităţilor extraşcolare.
Art.86. Problemele şcolare ale elevului vor fi rezolvate cu implicarea ambilor părinţi. În cursul anului şcolar dirigintele va face cel puţin o vizită la domiciliu elevilor cu probleme şi va colabora cu psihologul şcolii.
Art.87. Pentru elevii propuşi pentru exmatriculare se va întocmi din timp un dosar care va cuprinde:
- 2 avertismente de exmatriculare, înregistrate la secretariat şi în catalog (la 20 şi 30 de absenţe nemotivate), înmânate direct părintelui, sub semnătură, dacă elevul este minor, sau, pentru elevii majori, personal;
- declaraţii de la ambii părinţi de luare la cunoştinţă a faptelor, a absenţelor, atitudinii faţă de şcoală şi învăţătură a elevului;
- un proces-verbal de la Consiliul profesorilor clasei din care să rezulte că a fost discutată situaţia elevului şi ce măsuri au fost propuse după înregistrarea celor 20 si 30 de absenţe nemotivate;
- o consemnare de luare la cunoştinţă a părinţilor despre situaţia şcolară a elevului din momentul vizitei la domiciliu, semnată de părinţi şi diriginte;
- anunţarea, la 25 de absenţe nemotivate, a Poliţiei de proximitate şi, pentru minori, a instituţiei „Protecţia copilului”;
- o copie a procesului-verbal de la comisia de disciplină unde s-a discutat cazul elevului;
- aplicarea a priori a sancţiunilor prevăzute în ROFUIP, art.108, pag. 33- 34;
- o apreciere a psihologului şcolii.
Art.88. Dirigintele împreună cu părinţii şi elevii se vor preocupa de dotarea şi păstrarea mobilierului clasei, ca şi de amenajarea acesteia cu cele necesare unui cadru ambiental corespunzător. Dirigintele va lua măsuri de remediere a stricăciunilor produse în clasă.
Art.89. Însoţirea elevilor clasei şi supravegherea acestora la diverse activităţi organizate de şcoală este obligatorie.
Art.90. Dirigintele, ca preşedinte al Consiliului clasei, va asigura funcţionarea corespunzătoare a acestuia şi va colabora cu toţi profesorii clasei.
Art.91. Fiecare diriginte va avea două întâlniri cu părinţii pe semestru.
CAPITOLUL XII: PERSONALUL DIDACTIC AUXILIAR SI NEDIDACTIC
SECŢIUNEA : BIBLIOTECĂ ŞI C.D.I.
Bibliotecile funcţionează după Regulamentul de organizare şi funcţionare a bibliotecii şcolare ( 1995) şi Legea bibliotecilor nr.334 / 2002.
Relaţiile cu cititorii şi evidenţa bibliotecilor se va face în conformitate cu art. 66 – 85 din R.O.F.B.Ş. capitolul IV, pag.17 –21.
1. Orarul de funcţionare pentru utilizatori va fi între orele 9.00 – 15.00, zilnic.
2. Elevii se înscriu la început de an şcolar, pe baza C.I. şi a carnetului de elev.
3. Elevii pot împrumuta acasă maximum 2 volume şi 3 reviste deodată, iar cadrele didactice 3 volume. Lucrările de referinţă, dicţionarele, exemplarele unice şi cărţile rare nu se pot împrumuta acasă, ele se pot consulta doar în incinta bibliotecilor.
4. Termenul de împrumut este de 15 zile, cu drept de prelungire până la 30 de zile. Persoanele care nu vor restitui la termen cărţile împrumutate, pierd dreptul de a se folosi de împrumut pe termen de o lună, iar în caz de repetare pe termen de 2 luni. Persoanele care încalcă sistematic aceste reguli pot să-şi piardă calitatea de utilizatori ai bibliotecii. Cititorii au obligaţia de a înapoia într-o stare bună cărţile împrumutate şi de a le repara pe cele deteriorate. În caz de pierdere a unei cărţi, utilizatorul este obligat să doneze două cărţi pentru cea pierdută. În procesul de recuperare a cărţilor, bibliotecarul şi documentaristul vor fi sprijiniţi de dirigintele clasei şi de un elev responsabil cu biblioteca din consiliul clasei.
5. Cititorii vor respecta următoarele reguli de bună funcţionare în incinta bibliotecilor :
- în bibliotecă nu se vorbeşte cu voce tare, nu se mănâncă;
- după consultarea unei cărţi, aceasta va fi pusă înapoi pe raft;
- elevii îşi vor căuta singuri fişa de lectură;
- elevii claselor terminale vor aduce cărţile împrumutate până cel târziu 1 iunie.
6. În cadrul C.D.I. activităţile cu întreaga clasă se desfăşoară la cererea profesorului, după o programare făcută cu cel puţin 2 zile înainte, sub directa îndrumare a profesorului, avându-l drept colaborator pe documentarist.
7. Împrumutul casetofoanelor se face după o programare pe răspunderea celui care-l solicită.
8. Bibliotecarele vor urmări circulaţia şi evidenţa fondului de carte.
9. În colaborare cu profesorii de specialitate, vor organiza activităţi de popularizare a cărţilor în rândul elevilor.
10. În colaborare cu personalul didactic, se vor preocupa de achiziţionarea manualelor şi a altor cărţi de specialitate necesare.
11. Vor organiza activităţi de îmbogăţire a fondului de carte şi întreţinere a acestuia şi vor organiza spaţiile de lectură şi documentare.
12. Vor răspunde şi altor solicitări în cadrul proiectelor şi programelor desfăşurate în şcoală.
SECŢIUNEA : SECRETARIAT ŞI ADMINISTRAŢIE
Pentru a desfăşura o activitate eficientă, legală şi de calitate, serviciile secretariat şi administraţie vor avea în vedere următoarele reguli:
- Respectarea strictă a normelor şi legilor în vigoare;
- Păstrarea corespunzătoare a documentelor şcolare şi responsabilitatea în manevrarea acestora;
- Respectarea termenelor pentru întocmirea documentelor şi materialelor;
- Asigurarea unei circulaţii bune a informaţiilor necesare bunei desfăşurări a activităţii în şcoală;
- Precizarea orarului de lucru cu publicul şi respectarea acestuia;
- O comportare promptă şi civilizată în relaţiile cu publicul şi personalul şcolii.
Administratorul :
- Va urmări păstrarea şi exploatarea în condiţii bune a bazei materiale;
- Va asigura în colaborare cu contabilitatea, conform legislaţiei în vigoare, achiziţionarea aparaturii, mobilierului şi a altor materiale necesare pentru buna desfăşurare a activităţii în şcoală;
- Va urmări starea clădirilor şi reparaţiile sau lucrările de întreţinere necesare;
- Va organiza şi conduce activitatea personalului de întreţinere şi a paznicilor;
- Va colabora cu diriginţii claselor, cu şefii de cabinete şi laboratoare, cu laboranţii şi bibliotecarele, în vederea dotării cu aparatură, mobilier, cărţi şi alte materiale necesare sălilor respective;
- Va urmări starea de curăţenie;
- Va face demersurile necesare obţinerii autorizaţiei de funcţionare a şcolii.
Întreg personalul şcolii va răspunde şi altor solicitări ale directorului şi ale Consiliului de Administraţie.
Secţiunea: Personal nedidactic
1.Personalul nedidactic va avea un comportament civilizat faţă de elevi şi personalul didactic şi didactic auxiliar.
2. Personalul nedidactic va avea o ţinuta corespunzătoare postului.
3. Personalul nedidactic va raspunde solicitărilor cadrelor didactice, în limita atribuţiilor fiecăruia.
CAPITOLUL XIII: DISPOZIŢII FINALE
Art. 92. Regulamentul Intern se prelucrează elevilor, părinţilor şi întregului personal al unităţii cu process-verbal şi semnătura tuturor celor instruiţi, imediat ce este aprobat de Consiliul Profesoral.
Art. 93. Necunoaşterea sau ignorarea deliberată a prezentului regulament, ca şi a tuturor documentelor care reglementează procesul de învăţământ, nu absolvă de răspundere şi nu pot fi invocate drept scuză.
Art. 94. Regulamentul Intern va fi multiplicat pentru a putea fi consultat ori de câte ori este nevoie.
Art. 95. La data intrării în vigoare a prezentului regulament se abrogă Regulamentul Intern din anul şcolar anterior.
Art.96. Din prezentul regulament fac parte integrantă următoarele anexe :
- Atribuţiile profesorului de serviciu
- Organizarea şi Funcţionarea Consiliului Elevilor
- Atribuţiile elevului de serviciu.
ANEXA 1. CONSILIUL CONSULTATIV AL ELEVILOR
Regulamentul de Organizare si Funcţionare al Organizaţiilor de Elevi din Cadrul Colegiului Naţional “Unirea” Braşov
Titlul 1- Dispoziţii generale;
Art. 1. Toate persoanele ce au calitatea de elev al Colegiului Naţional “Unirea” Braşov se supun regulamentului de organizare si funcţionare intern şi, unde este cazul, prezentului regulament.
Art. 2. Toate organizaţiile sau adunările de elevi din cadrul colegiului au ca bază legală de funcţionare :
“Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”, adoptata de Adunarea Generala a Organizaţiei Naţiunilor Unite, la 10 dec. 1948.
Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, art. 15. care prevede:
Statele recunosc drepturile copilului la libertatea de asociere şi la libertatea de reuniune paşnică;
Exercitarea acestor drepturi nu poate fi obiect al niciunui fel de restricţii, altele decât cele impuse în conformitate cu legea şi care sunt necesare într-o societate democratică în interesul securităţii naţionale, al siguranţei sau al ordinii publice sau pentru a proteja sănătatea sau morala publică sau pentru drepturile si libertăţile altora.
Constituţia României
Art. 30: Libertatea de Exprimare
1 : Libertatea de exprimare a gândurilor, opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin imagini, prin sunet sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
7 : Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ura naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţa publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
Art. 45: Protecţia copiilor şi a tinerilor
1 : Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor;
5 : Autorităţile publice au obligaţia să contribuie la asigurarea condiţiilor pentru o participare liberă a tinerilor în viaţa socială, economică şi culturală a ţării.
Art. 3. Aceste organizaţii sunt formate din elevi ai şcolii, reuniţi sub aceleaşi idealuri şi având ca scop:
• Stimularea şi sprijinirea elevilor în domeniul iniţierii, accesării şi derulării de proiecte si programe educative, destinate formarii comportamentului psihosocial, participativ-activ al tinerei generaţii
• Implicarea în dezvoltarea comunităţii şcolare şi a comunităţii locale
• Promovarea şcolii şi a principiilor pe care este clădita, militarea pentru edificarea în România a unui statut al elevului care să determine clar drepturile şi îndatoririle acestuia, dar care să şi scoată în evidenţă rolul elevului într-o societate modernă
• Dorinţa de a lupta pentru atingerea excelenţei absolute, prin toate mijloacele sociale şi intelectuale posibile.
Titlul 2- Alegerile fundamentale
Art. 1. Orice formă de întrunire şi de organizaţie a elevilor este permisă, atâta timp cât respectă regulile ce îi permit funcţionarea. Colegiul Naţional “Unirea” se angajează în organizarea alegerilor şi crearea climatului favorabil dezvoltării pentru două organizaţii fundamentale procesului de liberă exprimare şi liberă asociere: Consiliul Consultativ al Elevilor, respectiv comitetul de conducere, pe clase, al elevilor.
Art. 2. Alegerea Comitetului de Conducere pe Clase
A. Dispoziţii generale
(1) Votul pentru alegerea unui candidat este în mod obligatoriu universal, egal, liber exprimat, individual şi, după caz, poate fi secret sau la vedere, prin ridicarea mâinii.
(2) Votul este majoritar, format din jumătate din numărul total de elevi al clasei respective (sau, după caz, ai consiliului sau adunării respective), plus unu (un vot) (50%+1). Dacă nu poate fi întrunită majoritatea simplă, este declarat învingător candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.
(3) Orice membru ales prin vot îşi poate pierde funcţia pe care o deţine. Propunerea de demitere (în cazul în care persoana deţine o funcţie la nivelul clasei) poate fi înaintată de orice membru al clasei respective, atâta timp cât membrul respectiv consideră că cel ales nu mai reprezintă interesul acelei clase. Pentru demitere, în urma unei propuneri, este nevoie de o majoritate simplă, adică de jumătate plus unu din numărul total de elevi sau de un număr de voturi egal cu numărul de voturi cu care a fost investit în funcţie membrul respectiv, plus unu. Orice persoană ce deţine o funcţie poate să îşi dea demisia în orice moment, ca urmare a oricărui eveniment ce consideră ca este in dezacord sau contravine cu principiile pe care le susţine. Decizia este pusă în aplicare imediat. Forurile superioare de conducere pot demite un şef al clasei sau orice alt membru al comitetului de conducere pe clase, în cazul în care constată că acesta
- Nu şi-a îndeplinit datoria de a reprezenta eficient clasa respectivă şi/sau a luat decizii fără o consultare în prealabil a clasei;
- A adus prejudicii colegiului sau clasei respective, prin comportamentul sau acţiunile sale;
- A dat dovadă de un comportament inadecvat funcţiei onorifice pe care o deţine.
(4) Orice membru ce deţine o funcţie, fie în cadrul comitetului de conducere pe clase, fie în cadrul consiliului consultativ, poate lua decizia de a renunţa la funcţia pe care o are în mod liber. Decizia trebuie comunicată dirigintelui clasei sau profesorului care se ocupă de coordonarea activităţii consiliului, fie în scris, fie oral, iar, în maximum o săptămână, trebuie ales un nou membru. Nimeni nu poate împiedica un elev care a fost demis sau şi-a dat demisia să candideze din nou. Totuşi, dacă se consideră că fapta pentru care a fost demis este extrem de gravă, decizia de a permite unui elev să mai candideze este luată de consiliul profesoral.
(5) Candidaţii trebuie să îşi prezinte oferta electorală, să îşi exprime clar poziţia cu privire la subiecte de interes general şi să militeze pentru ceea ce cred şi ceea ce consideră că este în interesul şcolii. Trebuie să aibă o conduita morală şi etică impecabilă, să aibă carismă şi încredere în sine, idei noi şi un discurs electoral acceptabil.
B. Alegerea comitetului de conducere pe clase
Şefii clasei sunt aleşi la începutul anului şcolar, în perioada 15 septembrie – 29 septembrie, anul curent.
În conformitate cu prevederile ROF şi reglementările MEDC, şeful clasei este validat de către dirigintele clasei respective.
(1) Şeful clasei reprezintă interesul clasei respective si este ales respectându-se prevederile Art. 2. litera A, cu privire la modalitatea de votare. La cererea oricărui membru al clasei respective, votul este secret.
(2) Conduita morală şi etică a şefului clasei trebuie să fie în concordanţă cu regulile eleganţei, raţiunii şi bunului simţ, întrucât acesta răspunde în numele clasei şi prezintă opinia acesteia în faţa tuturor persoanelor şi instituţiilor de învăţământ care cer acest lucru.
(3) Poziţia oficială a unui şef al clasei trebuie să fie aceeaşi cu poziţia clasei, iar opinia şefului clasei trebuie să fie identică cu opinia clasei respective. Poziţia unei clase se stabileşte printr-o majoritate.
(4) Regulile alegerii se aplică pentru toate clasele. Totuşi, există o situaţie de excepţie, pentru clasele a 9-a. Întrucât nu se cunosc, elevii vor fi impulsionaţi să candideze. Întrucât, necunoscându-se şi putând să fie mai retraşi / ruşinoşi / complexaţi, existând astfel şanse să nu fie candidaţi, dirigintele este rugat să întrebe: “Cine consideră că are calităţile necesare să ne reprezinte?” sau “Cine doreşte să reprezinte clasa?” sau să pună orice altă întrebare, în spiritul celor precedente. După găsirea unuia sau a mai multor candidaţi, se trece la vot, respectându-se prevederile Art. 2. litera A, cu privire la modalitatea de votare.
C. Consilierul sau membrul consiliului consultativ
(1) După alegerea şefului clasei, se alege consilierul sau reprezentantul clasei în consiliul consultativ.
În conformitate cu regulamentul Ministerului Învăţământului, toţi şefii de clasă sunt consideraţi membrii ai consiliului consultativ. În cazul în care şeful clasei nu doreşte să reprezinte şi să dea glas cugetului clasei pe care o reprezintă, un alt membru este ales.
(2) Consilierul reprezintă vocea acelei clase, într-un forum consultativ. Odată ales, clasa nu îşi poate retrage susţinerea pentru acesta, dar poate formula o cerere în scris, către conducerea consiliului consultativ, motivând dorinţa de a retrage membrul din consiliul consultativ. Decizia aparţine exclusiv consiliului consultativ.
(3) Clasele îşi rezervă dreptul exclusiv de a nu delega un membru pentru consiliul consultativ, atâta timp cât există un consens la nivelul clasei.
C. Secretarul clasei
(1) Atribuţiile secretarului general sunt: întocmirea şi coordonarea documentelor oficiale ale clasei, asigurarea unei bune informări, cu privire la orice eveniment, decizie sau propunere a clasei respective, realizarea proceselor verbale ale şedinţelor comitetului de conducere al clasei, aducerea la cunoştinţa membrilor comitetului de conducere al clasei de date cu privire la şedinţele acestui forum, înmânarea unei copii a procesului-verbal al şedinţei secretarului general al Consiliului Consultativ al Elevilor.
D. Reprezentantul cu spirit “Antreprenorial”
(1) Are datoria de a se ocupa de absolut toate fondurile clasei, inclusiv atunci când un profesor doreşte să strângă o anumită sumă pentru diverse activităţi sau procurarea de materiale didactice. Profesorii au totuşi dreptul de a nominaliza un alt reprezentant, dacă doresc.
E. Reprezentantul pentru buna amenajare a spaţiului de clasă
(1) Acest reprezentant trebuie să asigure necesarul desfăşurării unei ore (creta, material auxiliar) şi are în subordine toţi elevii de serviciu. Împreună cu elevii de serviciu din ziua respectivă, acest reprezentant trebuie să se asigure că există suficientă creta, atât albă cât şi colorată, că tablele sunt şterse corespunzător şi că este curat în clasă. De asemenea, în funcţie de oră, trebuie să asigure şi materialul auxiliar (hărţi, echipament pentru orele de fizică sau chimie, icoane pentru ora de religie etc.) De asemenea, acesta trebuie să se asigure, unde este necesar, că toţi elevii sunt îmbrăcaţi corespunzător. La latitudinea conducerii şcolii, acest reprezentant poate face zilnic o listă cu elevii care nu poartă uniforma şcolară, care nu au echipamentul necesar orelor de sport, fizică sau chimie etc.
F. Reprezentantul activităţilor extraşcolare
(1) Reprezentantul activităţilor extraşcolare, în colaborare cu şeful clasei, casierul clasei şi secretarul general, poate organiza orice fel de activitate extraşcolară, atâta timp cât aceasta nu contravine prezentului regulament, regulamentului şcolii şi legilor ţării.
G. Comitetul de Conducere pe Clase
(1) Comitetul de conducere pe clase este alcătuit din Şeful Clasei, Consilierul, Secretarul General, Micul Antreprenor al Clasei, Reprezentantul pentru buna amenajare a spaţiului de clasă, Reprezentantul activităţilor extraşcolare.
(2) Fiecare membru are drept de vot egal şi, în conformitate cu regulamentul MEDC, aceşti membri au dreptul de a propune sancţiuni pentru elevii propriei clase. (Art. 118)
Art. 3. Consiliul Consultativ al Elevilor.
A. Membrii
(1) După alegerea şefului clasei sau, unde este cazul, a unui consilier în fiecare clasă, şi comunicarea acestuia unui reprezentant desemnat de consiliul consultativ al anului precedent, este constituit Consiliul Consultativ al Colegiului Naţional “Unirea”.
B. Funcţii
(1) În prima şedinţă a consiliului, comunicată de reprezentantul desemnat de consiliul consultativ al elevilor în anul precedent, se stabilesc funcţiile de conducere.
(2) Toţi membrii Consiliului îşi pot anunţa candidatura pentru o funcţie, indiferent care este aceasta.
(3) Funcţiile de conducere sunt după cum urmează: preşedinte al consiliului, vicepreşedinţi(2), secretari(2), responsabili cu promovarea imaginii liceului(2), responsabili cu activităţile extraşcolare(2) şi reprezentantul ciclului gimnazial(1).
C. Alegeri
(1) Alegerile pentru funcţiile de conducere ale Consiliului se desfăşoară în perioada 29 septembrie – 7 octombrie anul curent.
(2) Membrii consiliului reprezintă interesul Colegiului Naţional “Unirea” Braşov şi sunt aleşi prin vot universal, egal, liber exprimat, direct, individual. Votul nu este secret, întrucât fiecare candidat trebuie să cunoască acea categorie care susţine opiniile sale şi trebuie să ajungă la un compromis cu tabăra adversă, pentru a putea reprezenta eficient interesul şcolii. Totuşi, candidaţii pot trage la sorţi ordinea în care vor fi supuşi votului.
(3) Se respectă prevederile Art. 2. litera A, cu privire la vot.
D. Secretarul General
(1) Se supune prevederilor Art. 2. litera A, cu privire la vot.
(2) Funcţiile Secretarului General sunt: întocmirea şi coordonarea documentelor oficiale ale Consiliului; întocmirea ordinii de zi a Plenului Consiliului; asigurarea unei bune informări a membrilor Consiliului; realizează procesele verbale ale şedinţelor plenare; aduce la cunoştinţă membrilor Consiliului date cu privire la desfăşurarea şedinţei plenare, cu 48 de ore înainte.
F. Decizii
(1) Preşedintele Consiliului Consultativ deţine drept de veto. Acesta poate fi răsturnat prin votul a două treimi din numărul total al membrilor consiliului.
(2) Membrii îşi pot pierde funcţia pe care o deţin în cadrul consiliului, dacă există un consens la nivelul Biroului permanent, format din membrii ce deţin o funcţie aleasă în conformitate cu articolele ce reglementează modalitatea de vot, atâta timp cât există argumente solide. Dacă un membru consideră că a fost nedreptăţit, decizia aparţine exclusiv Consiliului, care are putere de decizie. Votul majorităţii decide rezultatul, membrii biroului permanent neavând drept de vot.
(3) Se pot crea orice fel de comisii şi subcomisii, atâta timp cât există susţinerea adecvată (jumătate plus unu) sau un consens la nivelul biroului permanent.
(4) Daca nu se ajunge la un consens la nivelul Biroului permanent, atunci se trece la majoritatea prin două treimi. Dacă nu se poate ajunge la o înţelegere, se aplica majoritatea simplă. Dacă nu se ajunge la o înţelegere: referitor la decizii, se renunţă; referitor la alegeri, câştigă cel ce are cele mai multe voturi.
Titlul 3 Drepturi si libertăţi
Prezentului regulament îi este anexat un document care reglementează drepturile şi libertăţile fundamentale ale tuturor elevilor, dar şi îndatoririle acestora, în conformitate cu ROF, reglementările MEDC, ale legilor ţării, ale constituţiei, Drepturilor Omului şi Drepturilor Speciale ale Copilului.
Dispoziţii Finale
1 Nicio decizie a consiliului consultativ nu poate leza demnitatea sau libertatea vreunui om.
2 Toate deciziile vor fi luate în spiritul fraternităţii şi înţelegerii, respectând până la literă legile ţării şi regulamentul în vigoare.
3 O clasă poate decreta criză politică, dacă nu pot fi aleşi membrii. În acest caz, clasa îşi va desemna doar un purtător de cuvânt, care nu va avea decât puterea de a prezenta opinia clasei, stabilită printr-o majoritate simplă.
4 Consiliul Consultativ va beneficia de un profesor cu rolul de coordonator /moderator, fără drept de vot. Acesta trebuie să respecte dreptul la replică al tuturor elevilor.
5 Dreptul la replică este garantat, împreună cu celelalte drepturi prevăzute de Constituţia României, legile ţării şi Convenţia cu Privire la Drepturile Omului şi Drepturile Speciale ale Copilului.
6 În cazul în care orice elev detectează încălcări aduse prezentului regulament sau orice încălcare a legilor fundamentale cu privire la drepturi şi libertăţi, există obligaţia de a semnala neregulile instituţiei fundamentale care apără drepturile elevilor unirişti şi anume: “Avocatul Elevului”.
ANEXA 2: ELEVI DE SERVICIU – ATRIBUŢII
1. Programul elevilor de serviciu : 7:45– 15:00
2. Elevul de serviciu are obligaţia să se comporte civilizat, să salute personalul şcolii şi persoanele străine care intră în şcoală;
3. Va suna conform orarului pentru intrarea şi ieşirea de la orele de curs;
4. Va semnala imediat profesorului de serviciu, directorului, personalului de pază sau serviciului secretariat eventualele nereguli sau acte de indisciplină observate;
5. Va conduce persoanele străine la secretariat sau la cancelarie, după ce au fost legitimate şi trecute în caietul de evidenţă;
6. Este interzis elevilor de serviciu:
• a. Să întreţină discuţii pe timpul serviciului cu alţi colegi;
• b. Să asculte muzică la căşti;
• c. Să părăsească postul fără să informeze profesorul de serviciu;
• d. Să se prezinte fără uniformă şi ecuson.
ANEXA 3. PROFESOR DE SERVICIU
1. Organizează şi controlează activitatea elevilor de serviciu din ziua respectivă;
2. Răspunde, împreună cu directorii, agentul de pază şi personalul didactic, de securitatea elevilor în timpul pauzelor şi al orelor în care nu are activitate didactică;
3. Pentru prevenirea actelor de violenţă şi abaterilor disciplinare, are obligaţia de a supraveghea atent activitatea elevilor în corpurile A şi B, cât şi în curtea şcolii;
4. Controlează sălile de clasă împreună cu elevii de serviciu, la terminarea programului şi consemnează în procesul-verbal eventualele stricăciuni şi pe autorii acestora;
5. Dă indicaţii părinţilor, dacă este cazul;
6. Anunţă urgent eventualele evenimente: accidente, incendii, pene de curent, cazuri de boală, pătrunderea în incinta şcolii a persoanelor străine etc. şi colaborează cu autorităţile dacă este necesar, conform procedurilor existente.
7. Răspunde de siguranţa cataloagelor, a condicilor şi a celorlalte documente din cancelarie în ziua respectivă;
8. Răspunde de desfăşurarea normală a orarului (sunatul la timp pentru intrarea şi iesirea elevilor la şi de la ore);
9. Consemnează în caietul special toate evenimentele si observaţiile din ziua respectivă. Procesul-verbal va fi semnat de toţi profesorii de serviciu din acea zi;
10. Programul de serviciu va fi între orele 7,45 – 15,00 (respectiv până la terminarea cursurilor).
Prezentul Regulament Intern a fost avizat în şedinţa Consiliului Profesoral din data de 8septembrie 2010
Director,
Hurghiş Gabriela